Votăm multe lucruri "scrâşnind din dinţi" doar pentru a menţine AIE, susţine Vlad Lupan
Vicepreşedintele PL, Vlad Lupan, afirmă că în cadrul AIE, se votează multe lucruri "scrâşnind din dinţi" doar pentru a menţine Alianţa. Declaraţia a fost făcută la emisiunea "Fabrika" de la Publika TV.
Vlad Lupan a comentat astfel decizia membrilor AIE de a prezenta rapoartele cu privire la 7 aprilie 2009 în formă publică, iar discuţiile ulterioare-cu uşile închise.
Totuşi, Vlad Lupan precizează că a fost de acord cu această hotărâre, doar pentru a nu periclita ancheta. "Important să aducă rezultate, dar să nu fie doar audieri de dragul audierilor. Nu vom şti asta până mâine, când acestea vor avea loc. Personal, nu am fost de acord cu această decizie", a mai accentuat Vlad Lupan.
Menţionăm că mâine, 14 aprilie, va avea loc şedinţa Legislativului, pe parcursul căreia reprezentanţii SIS, MAI şi PG vor prezenta rapoarte cu referire la evenimente din aprilie 2009. Alianţa de guvernare a decis ca dezbaterile să aibă cu uşile închise. Motivul, spun ei, să nu fie prejudiciată ancheta.