Votul uninominal, susţinut de managerii mai multor instituţii medicale din ţară: E o idee binevenită
Oamenii trebuie să cunoască persoanele care sunt alese în fotoliile de deputaţi. De această părere sunt managerii mai multor instituţii medicale din ţară care susţin că în Parlament trebuie să ajungă oameni de încredere şi care să le reprezinte interesele. Aceştia declară că, în prezent, sistemul medical se confruntă cu mai multe probleme, însă acestea ajung mai rar pe masa legislatorilor.
Directorul Spitalului Clinic Republican, Anatol Ciubotaru, susţine că dacă proiectul privind votul uninominal va fi aprobat, atunci în Legislativ vor ajunge persoane care cunosc problemele din domeniul medical. Mai mult, dacă deputaţii nu respecta promisiunile făcute, atunci oamenii vor putea să le ceară socoteală.
"Având un deputat ales de popor, ales de fiecare circumscripţie, eu categoric ştiu de cine să mă ţin, de la care să cer să îndeplinească promisiunile pe care le va da. De altfel, va fi rechemat şi pierde beneficiile pe care le are. Eu cu fermitate susţin această idee este o idee foarte binevenită", a declarat Anatol Ciubotaru.
Angajaţii din sistemul medical susţin că în lipsa unor reprezentanţi de partide în Parlament, neînţelegerile şi interesele proprii ale acestora ar putea fi diminuate. Astfel, prioritare vor fi necesităţile cetăţenilor.
"Unul din avantaje este că anume prin aşa un fel de scrutin se atinge o stabilitate mai bună politică în ţară. Cred eu că, doar acest avantaj, deja merită a fi respectat, pentru că atunci când este o înţelegere la capitolul legislativ, la capitolul conducerii ţării, sigur că avem de câştigat absolut toţi, putem parcurgem nişte paşi solizi pentru dezvoltare, pentru progres, pentru bunăstare, care este necesară absolut în toate domeniile", a spus Larisa catrinici, directorul Institutului Oncologic.
Managerii instituţiilor medicale spun că noul sistem electoral va facilita comunicarea dintre ei şi deputatul ales, astfel încât orice problemă din domeniu să fie cunoscută în legislativ şi rezolvată la timp.
"Accesul la această persoană ar fi mai uşoară. Eu vă spun din experienţa ultimelor legislaturi, nu prea am comunicat cu nimeni şi au venit la noi doar atunci când trebuia să fie ceva oficializat. Poate acest vot ar permite mai uşor, mai rapid să mă duc să pun pe masă ceea ce este nevoie. Da, în Parlament sunt oameni care reprezintă medicina, dar ei nu sunt atât de mulţi şi poate nu reprezintă toate segmentele medicinei", a precizat directorul Institututul de Neurologie, Grigore Zapuhlîh.
Sistemul de vot uninominal este folosit în cele mai vechi şi mai importante democraţii ale lumii, precum Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite ale Americii.
- De ce este bun votul uninominal. Actualul sistem electoral încurajează corupţia şi pune în prim-plan interesele legislatorilor
- Parlamentul organizează primele audieri publice privind reforma sistemului electoral
- Preşedintele Adunării Populare de la Comrat: Introducerea votului uninominal, dorinţa majorităţii alegătorilor