Votul uninominal, susţinut de veterani de război: Ne pasă de viitorul acestei ţări şi a copiilor noştri
Guvernul Filip se implică mai activ în susţinerea veteranilor de război. O spun foştii combatanţi care reprezintă şapte asociaţii obşteşti. În cadrul unei conferinţe, ei au apreciat gestul actualului Executiv care a reuşit până acum să aloce peste patru milioane de lei, bani destinaţi procurării locuinţelor pentru 92 de veterani.
Membrii organizaţiilor au apreciat şi faptul că Guvernul a stabilit o indemnizaţie de 500 de lei pentru rudele veteranilor decoraţi post-mortem cu Ordinul Republicii.
"Este asigurată sporirea protecţiei sociale a invalizilor de război în rândul militarilor, participanţi la acţiunile de luptă din Afganistan şi apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova prin majorarea pensiei de invaliditate", a declarat Victor Sprincean, reprezentantul veteranilor de război.
În alt context, veteranii de război au declarat că vor susţine şi modificarea actualului sistem electoral. Ei spun că prin introducerea votului uninominal doleanţele lor vor fi auzite, iar problemele soluţionate mai rapid.
"Politicienii corupţi sau compromişi nu se mai pot strecura în Parlament sub acoperirea listelor de partid. Votul direct pentru un candidat sau altul exprimă mai exact obţiunea electoratului. De asemenea, acest lucru credem că va genera o majoritate parlamentară şi va avea ca efect creare a unei stabilităţi politice. Noi susţinem această iniţiativă pentru că ne pasă de viitorul acestei ţări şi a copiilor noştri", a precizat Victor Sprincean.
Declaraţia a fost tradusă şi în limba engleză, pentru partenerii externi, care susţin Republica Moldova.
La finalul conferinţei, toţi veteranii din ţară au fost chemaţi să se implice activ în lichidarea consecinţelor stihiei de săptămâna trecută.
- "ÎI ESTE FRICĂ!" Invitații emisiunii Fabrika explică de ce Igor Dodon vrea sistem mixt de vot
- Votul uninominal, susţinut de Serafim Urechean: Reprezintă un test pentru clasa politică
- Membrii Uniunii Internaţionale a Tineretului Socialist şi-au dat întâlnire la Chişinău. Tinerii susţin VOTUL UNINOMINAL