Voxpublika: "Internetul - un pericol pentru viaţa personală a oamenilor "
Internetul reprezintă un mare salt tehnologic al umanităţii. La ora actuală, multă lume nu-şi imaginează viaţa fără spaţiul virtual. Ne oferă multă informaţie şi libertatea cuvântului. Totodată, acesta poate fi periculos. În fond, nu internetul prezintă pericol, ci modul în care îl folosim şi informaţia pe care o consumăm. Aceste păreri au fost exprimate în emisiunea Vox Publika.
"Nu este problema internetului. Problema este cum se lucrează cu el şi ce se plasează. În fond, el are o destinaţie iniţial pozitivă, dar folosit mai mult spre scopuri negative", a menţionat preşedintele Organizaţiei Pro-Ortodoxia, Ghenadie Valuţă.
"Internetul e unul din beneficiile umanităţii. Trebuie să fim atât de bine instruiţi, încât să ne comportăm la fel de responsabil ca în spaţiul public", a spus prezentatorul "Inamicul Public" Oleg Brega.
Tocmai aici apare problema: fiind acoperiţi de anonimat, deseori oamenii nu sunt responsabili în spaţiul virtual.
"Responsabilitatea, asta chiar nu există în mediul online. Lumea se ascunde în anonimat, crede că poate să-şi permită orice", a declarat scriitoarea Nicoleta Esinencu.
Internetul este oglinda societăţii, spun psihologii. Cât despre influenţa negativă pe care o poate avea asupra copiilor, acest lucru depinde de educaţia de acasă.
"Când noi vorbim despre internet, noi de fapt vorbim despre o oglindă stricată, care ne arată cine suntem noi. Dacă oglinda e stricată, e deformată, noi trebuie să ne plângem pe noi, nu pe internet", a spus psihologul Ian Feldman.
Internetul ne poate pune în pericol viaţa privată, spun reprezentanţii Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.
"Aceste tehnologii dau posibilitatea de a urmări persoana, de a controla persoana. Aceste procese trebuie reglementate prin existenţa unor acte normative la nivel naţional", a spus şeful Direcţiei Evidenţa datelor cu caracter personal, Victor Morari.
În rezultatul televotingului, telespectatorii noştri au demonstrat opinii aproape diametral opuse. În timp ce 48 la sută cred că internetul reprezintă un pericol, 52 de procente au spus că folosirea internetului nu este periculoasă.