Vrea să reprezinte ţara noastră la cele mai renumite competiţii extreme din lume. AFLĂ povestea unui moldovean de succes
Nu are şanse să ajungă la Jocurile Olimpice sau să devină cunoscut în toată lumea, însă cheltuie sume impresionante de bani ca să reprezinte Moldova la cele mai renumite competiţii extreme din lume. Este vorba despre Dmitri Voloşin, care s-a clasat recent pe locul 22 la Maratonul pe gheaţă de pe lacul Baikal. Sportivul urmează să-şi "pună viaţa în pericol" şi la alte câteva competiţii extreme, cum ar fi triatlonul Iron Man sau Evadarea din Închisoarea Alkatraz.
Omul de afaceri Dmitri Voloşin a ajuns să fie singurul reprezentant al Moldovei la Maratonul Internaţional pe Gheaţă de pe lacul Baikal, competiţie extremă, pentru care s-a pregătit timp de câteva luni.
"Am alergat şi pe lacul din Valea Morilor şi pe cel de la Ghidighici. Crampoanele intrau în gheaţă, nu am avut probleme. Dar acolo am găsit cu totul alte condiţii. Gheaţa era ca din marmură. Picioarele alunecau şi se încordau nişte muşchii, de existenţa cărora nici nu am ştiut", a menţionat Voloşin.
"Ultimii kilometri au fost cei mai complicaţi. Bătea un vânt puternic. Nu mai simţeam picioarele. Nu mai vedeam nimic în jur. Vedeam doar ceea ce se afla în faţă. A fost foarte complicat să rămân pe picioare şi să ajung la finiş", a declarat maratonistul.
Chiar şi în astfel de condiţii, moldoveanul a obţinut locul 22 din 124 de participanţi.
Deşi este un sportiv amator, Voloşin spune că va continua să cheltuie sume impresionante doar ca să ajungă la cele mai grele competiţii.
"Vreau să ajung la cursa de la Polul Nord. Vreau să traversez pustiul Sahara, 250 de kilometri. Mai este o cursă în America, unde trebuie să alergi lângă un lac sărat la temperaturi de peste 50 de grade Celsius. Am la ce să tind. Acum însă, sunt un plancton pe lângă ceea de ce sunt în stare unii oameni", a punctat Voloşin.
"Soţia îmi zice de fiecare dată: poţi să mergi unde vrei, însă să laşi un testament mie şi copiilor. Îşi face griji, multe se pot întâmpla. Zice că sunt nebun, dar femeile nu pot înţelege ciudăţeniile bărbaţilor", a declarat sportivul.
În viitorul apropiat, moldoveanul va mai participa la trei competiţii extreme. Este vorba despre triatlonul Iron Man, din Elveţia, competiţia Tough Guy, din Anglia, dar şi la simularea evadării din închisoarea Alkatraz, din SUA.