Vrei să faci bani pe internet? IATĂ ce se vinde cel mai bine în magazinele online
Chiar dacă oferă avantajul de a acoperi o piață potențială mai mare, misiunea unui magazin online de a convinge un vizitator să cumpere este mai dificilă decât cea a unui magazin clasic, deoarece multe produse și servicii necesită o prezentare mai detaliată și explicații aplicate, ce nu pot fi oferite într-o scurtă descriere a produsului, notează Rnews.ro.
Din acest motiv, unele produse au un succes mai mare în comerțul online, în timp ce altele se vând într-o măsură mai mică. În plus, mai există diferențe notabile de la țară la țară, în ceea ce privește obiceiurile de achiziție de pe magazinele online.
"Consumatorii din întreaga lume au gusturi și preferințe diferite pentru electronice și îmbrăcăminte, aceste două categorii dominând, deocamdată, vânzările online de retail în aproape toate țările", spun specialiștii companiei de consultanță AT Kearney, într-un studiu pe piața mondială a comerțului pe internet.
Aceștia explică procentul mare al vânzărilor de electronice și electrocasnice pe net prin faptul că produsele din această categorie au specificații clare, ce pot fi comunicate eficient online. Consumatorii pot căuta cu ușurință acest tip de produse pe internet, pot citi opinii ale altor utilizatori și pot compara prețurile la diferiți retaileri.
Hainele sunt o categorie foarte populară de produse care se vând bine pe net, în pofida faptului că multe persoane preferă, totuși, să probeze îmbrăcămintea înainte să dea banii pe ea. Totuși, motivele diferă de la o țară la alta. Bunăoară, pe piețele emergente, cum ar fi China și Rusia, internetul oferă persoanelor care nu locuiesc în orașele mari acces la cele mai noi produse ale marilor branduri, fapt care nu ar fi posibil în lipsa magazinelor online de haine.
În statele dezvoltate, cum ar fi Germania și Japonia, cumpărătorii de îmbrăcăminte pe internet sunt atrași de promisiunea că nu își asumă niciun risc. Site-urile web sofisticate le oferă vizitatorilor posibilitatea de a vizualiza produsele de îmbrăcăminte pe modele virtuale și de a le examina minuțios din toate unghiurile. Totodată, ele oferă transport gratuit și rapid, precum și returnarea produselor, în cazul în care nu se potrivesc, gratuit sau plătind un preț mic.
Pe locul al treilea ca medie a vânzărilor online se află media, jocurile și jucăriile, urmate de alimente și băuturi și de mobilă și decorațiuni pentru casă.
Din 14 state analizate, reprezentative pentru întreaga lume, cea mai mare pondere a vânzărilor de electronice pe internet este în Emiratele Arabe Unite, unde 83% din totalul comerțului online este reprezentat de această categorie de produse. În China, 52% dintre produsele achiziționate pe internet sunt electronice, iar în Brazilia 50%. În SUA, această categorie deține o pondere de doar 21% în totalul comerțului online.
Hainele se vând pe net cel mai bine în Germania, cu o pondere de 32% în totalul comerțului online, China, cu o pondere de 27%, și Rusia, cu 21%. Însă comerțul cu îmbrăcăminte nu a prins în țări precum Chile, cu o pondere de doar 1%, Emiratele Arabe Unite și Turcia, ambele cu câte 2% pondere în total vânzări online, și Argentina, cu 3%.
- CAMERA ASCUNSĂ: În unele şcoli se vând ilegal produse care au un conţinut sporit de sare, zahăr şi grăsimi
- Google va bloca accesul către mai multe site-uri. Cum explică gigantul online decizia adoptată
- Fii online, chiar dacă nu eşti conectat la reţea. Aplicaţia care îţi oferă internet fără conexiune