Vrei să faci economii atunci când mergi în concediu? IATĂ unde mănânci cel mai ieftin în Europa
Ca să faci economie, ia-ţi pâinea din Bulgaria, iar laptele şi brânza din Polonia. Cea mai ieftină friptură vine tot din Polonia, iar ţigara de după du-te s-o fumezi la unguri. Dacă vrei să uiţi de preţuri, găseşti cea mai accesibilă băutură la bulgari, scrie România Liberă.ro.
O cercetare Eurostat asupra preţurilor la alimentele de bază în Uniunea Europeană şi câteva ţări aspirante arată că ţara vecină, România, are preţurile la mâncare (pâine şi cereale, carne, lapte, ouă brânză şi băuturi nealcoolice) la 67% din media UE27. În acelaşi timp, Polonia se află la doar 61%, Bulgaria la 68%, Ungaria, la 81%, Cehia, la 84%, iar Macedonia la 58%.
Defalcat, bulgarii stau cel mai bine la preţurile la pâine şi cereale (57%), depăşind Polonia (58%), România (63%) şi Ungaria (64%). Cea mai bună carne e în Polonia (55%), urmată de România (57%) şi Bulgaria (59%). Asta dacă nu privim spre Albania (52%). Preţurile la lapte, brânză şi ouă sunt, în România, la 93% din media UE27, în comparaţie cu Polonia (63%), Bulgaria (91%) şi Cehia (92%).
Românii au şi printre cele mai scumpe ţigări din UE. Ungurii îi bat aici pe toţi, cu preţuri de numai 52% din media UE27, în timp ce în România pot fi găsite la 68%, iar bulgarii le au la 57%. Cel mai ieftin se fumează, însă, în Macedonia (25% din media UE).
Dacă vrei să bei ca să uiţi de preţuri, cel mai bine e să comanzi în Bulgaria (67%). România are preţuri la 75% din media UE27, depăşind în Polonia la acest capitol (93%) .
Toate acestea trebuiesc raportate, însă, şi la banii din buzunare. Eurostat propune înlocuirea indicatorului PIB/locuitor, cu unul mai relevant - Consumul Individual Actual (totalitatea bunurilor şi serviciilor cumpărate de gospodării). Din acest unghi, România are doar 48% din media UE27, Polonia - 61%, Bulgaria - 49 % , Ungaria - 61%, iar Cehia - 69%. Macedonia are doar 40%, Turcia este la 60%, dar are şi preţuri la alimente de 88% din media ţărilor europene. Norvegia are 138% din media CIA, dar 186% din preţurile medii la mâncare, respectiv, e cea mai bună ţară de ţinut regim şi făcut economii.
Indicator/Ţară |
România |
Bulgaria |
Polonia |
Cehia |
Ungaria |
Preţuri alimente bază (%UE27) |
67 |
68 |
61 |
84 |
81 |
Preţuri ţigări (%UE27) |
68 |
57 |
58 |
69 |
52 |
Preţuri băuturi (%UE27) |
75 |
67 |
93 |
91 |
79 |
Consum Individual Actual (% UE27) |
48 |
49 |
61 |
69 |
61 |