Vrei să mănânci sănătos? Un târg al alimentelor ecologice şi-a deschis porţile la Chişinău
Târgul alimentelor ecologice "Biofest" şi-a deschis astăzi porţile în capitală, pentru cei care doresc să se alimenteze într-un mod sănătos. Peste 20 de producători şi-au prezentat marfa, asigurându-i pe cumpărători că aceasta este nu doar ecologic curată.
Cea mai mare înghesuială a fost la taraba cu carne şi ouă de prepeliţă. Zece ouă s-au vândut la un preţ de 20 de lei, iar prepeliţa - 22 de lei bucata. Şi plantele din care se prepară infuzii şi condimentele au fost solicitate de vizitatori.
"Cimbrişorul, de exemplu, mirosiţi-l, este din acest an. Îl puteţi folosi la prepararea cărnii, dar şi la prevenirea răcelii. Beţi infuzii din cimbrişor şi spuneţi-i adio bolii", a spus o vânzătoare.
La mare căutare au fost şi uleiurile din seminţe de in, dovleac şi nuci. Beneficiile lor sunt uimitoare pentru sănătate.
"Uleiuri sunt bogate în micro şi macro elemente naturale. Recomandăm să le folosiţi zilnic. Uleiul de in, de exemplu, conţine Omega 3, de trei ori mai mult decât conţine peştele", a menţionat o comerciantă.
Femeile, în special, s-au arătat interesate de gemul şi vinul de mure. Vinul din mure este recomandat persoanelor care suferă de hipertensiune intracraniană. Băutura fortifică imunitatea şi îmbunătăţeşte metabolismul.
Vinul nu a fost, însă, şi pe placul bărbaţilor. "Sunt vinurile moldoveneşti, din struguri, care sunt mult mai bune", a remarcat un bărbat.
Iar unii cumpărători au fost deranjaţi de preţurile produselor ecologice. "Pentru noi sunt exagerate. Eu sunt pensionară", s-a plâns o femeie.
Alţii au plecat, însă, cu sacoşele pline.
Înainte de deschiderea târgului, organizatorii i-au invitat pe toţi amatorii de ciclism la o cursă. La competiţie au participat ciclişti de diferite vârste. Atât ei, cât şi organizatorii le recomandă tuturor să practice acest sport.
"Organismul se simte altfel. Opt perechi de muşchi lucrează, plâmânii, stomacul, inima, totul lucrează în alt ritm", a remarcat un tânăr.
"Cursa de ciclism este ca un mijloc de promovare pentru populaţie. Mişcându-ne, devenim mai sănătoşi", a declarat directorul CNAM, Mircea Buga.
Târgul alimentelor sănătoase BioFest este organizat de Compania Naţională de Asigurari în Medicină, în grădina publică "Ştefan cel Mare".