Vrei să pleci în vacanţă? Iată câteva plaje din Europa superbe şi mai puţin aglomerate (FOTO)
Toţi ne dorim să fugim din calea căldurii din oraşe şi să ne refugiem în locuri mai răcoroase, montane sau în briza mării. Doar că bateriile nu se încarcă la fel de eficient dacă aglomeraţia urbană doar se relochează într-un alt peisaj.
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a găsit cele mai atrăgătoare plaje mai puţin cunoscute de turiştii care aleg să îşi petreacă vacanţa de vară în Europa, citează adevarul.ro.
Top 3 destinaţii mai uşor accesibile
1. Bolata Beach - Bulgaria
Aflată la aproximativ 60 de kilometri de Vama Veche, plaja Bolata face parte din golful cu acelaşi nume, care are şi statut de rezervaţie naturală. Cum nu există transport în comun, maşina personală (sau închiriată) este necesară, iar drumul ajunge până foarte aproape de plajă (chiar dacă ultimii 2-3 kilometri nu mai sunt asfaltaţi). În timpul weekend-urilor de vară acest loc poate deveni aglomerat, dar în timpul săptămânii este o opţiune bună pentru cei care caută linişte şi intimitate. Există chiar o scurtă potecă ce duce către vârful dealului care mărgineşte golful, loc de pe care pozele de la răsărit vor fi invidiate de mulţi urmăritori. Nu sunt facilităţi, deci este important să aduceţi tot ce este necesar (şi să le luaţi înapoi la final, nefiind nici personal pentru curăţenie).
2. Gardenos - Corfu, Grecia
Chiar dacă există drum circulabil până aproape de plajă, faptul că această zonă nu este inclusă în multe dintre ofertele agenţiilor de turism face ca aglomeraţia să se mute în alte zone ale insulei. Plaja cu nisip auriu şi apa cristalină a Mării Ionice îi atrag pe cei care îşi doresc puţină linişte, dar fără să se rupă total de civilizaţie. Restaurantele şi hotelurile din apropiere fac ca această locaţie să fie potrivită şi familiilor cu copii, întrucât vor putea găsi tot ce au nevoie într-un timp relativ scurt.
3. Cala Pregonda - Menorca, Spania
Plajele din această insulă spaniolă au devenit foarte căutate în ultimii ani, dar încă există zone mai puţin aglomerate, mai ales acolo unde exploatarea comercială lipseşte. Pentru a ajunge la această plajă este necesară parcurgerea pe jos a unui drum de aproximativ 30 de minute, dar dificultatea traseului este scăzută. Nu există restaurante sau alte facilităţi, deci rucsacul cu toate cele necesare este obligatoriu.
Top 3 destinaţii mai greu accesibile
1. Seitan Limania Beach - Creta, Grecia
Insula Creta se bucură de multe plaje incredibile, dar o parte dintre ele sunt în locuri mai greu accesibile, fără transport public. Închirierea unei maşini şi explorarea întregii insule este cel mai bun sfat de aplicat în vacanţa în Creta, chiar şi pentru a ajunge aproape de plaja Seitan. Spunem "aproape", pentru că există o porţiune de aproximativ 15 minute de parcurs pe jos, cu încălţări de încredere (deci nu şlapi), coborând către micul golf cu apă cristalină. Nu există restaurante sau hoteluri, dar peisajul compensează.
2. Praia da Ponta Ruiva - Algarve, Portugalia
Regiunea Algarve din sudul Portugaliei este departe de a fi considerată ascunsă, dar încă există plaje mai greu accesibile care permit suficient de mult spaţiu în jurul turiştilor care se încumetă să ajungă la ele. Praia da Ponta Ruiva se află la aproximativ 7 kilometri distanţă de Vila do Bispo, iar drumul poate fi parcurs doar cu maşini de teren, pentru că are porţiuni neasfaltate. Turiştii cărora le place să meargă pe jos vor parcurge drumul în aproximativ 90 de minute, dacă nu găsesc şoferi amabili care să le scurteze din distanţă.
3. Nugal Beach - Makarska, Croatia
Plajele din Croaţia au devenit din ce în ce mai cunoscute în ultimii ani, fapt care îngreunează procesul de a găsi locuri mai puţin aglomerate. Plaja Nugal se află în parcul natural Osejava, în apropiere de Makarska, şi este accesibilă doar celor care se încumetă să traverseze pădurea timp de aproximativ 40 de minute, dar traseul oferă imagini superbe, pe lângă umbra copacilor. Nici aici nu veţi găsi restaurante sau alte facilităţi, deci rucsacul şi încălţările adecvate sunt foarte importante.
Fapt divers
- Un militar din delegaţia preşedintelui Braziliei a fost arestat în Spania, fiind prins cu cocaină asupra sa
- În vacanţă, pe datorie. Unii moldoveni iau credite ca să poată plăti un sejur la mare
- COD VIOLET de caniculă în Europa. Peste 100 de oameni au murit. Urmează temperaturi de 45 de grade la umbră