Vrei să-ți schimbi medicul de familie? CNAM îţi explică ce trebuie să faci şi care sunt drepturile și obligațiile cetăţenilor
Cetățenii care nu sunt mulțumiți de serviciile prestate de medicul de familie îl pot schimba odată la șase luni. Compania Națională de Asigurări în Medicină a inițiat o campanie de informare referitor la drepturile și obligațiile oamenilor în sistemul de asigurare obligatorie la asistență medicală. Acțiunea este susținută și de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Oamenii care intenționează să își schimbe medicul de familie trebuie să se înscrie în lista noului specialist. Ulterior să completeze o cerere în care să specifice că dorește să fie la evidența unui alt medic. Dacă specialistul se află în altă instituție medicală, persoana trebuie să depună o cerere la CNAM.
Directorul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină speră că această campanie de informare va spori responsabilitatea medicilor de familie.
"Sperăm că această campanie de informare privind posibilitatea de schimbare a medicului de familie va dinamiza situația în sector. Va crea o concurență în sensul bun al cuvântului", a declarat Dumitru Parfentiev, directorul general CNAM.
"Foarte mulți dintre clienți, beneficiari sistemului de asistență medicală primară nu își cunosc drepturile și obligațiile cu privire la înregistrarea la medicul de familie, dar și schimbarea medicului de familie și insitutșiile de asistență medicală primară", a menţionat Stela Grigoraş, ministrul Sănătății, Protecției Sociale și Familiei.
Potrivit ministerului Sănătății Protecției Sociale și Familiei, lunar peste 5.000 de cereri de schimbare a medicului de familie sunt înregistrate în țară. Dintre acestea jumătate sunt depuse de locuitorii Capitalei.
Noul regulament privind înregistrarea la medicul de familie a intrat în vigoare la începutul acestui an.