"Vrem pace, am aşteptat-o". Unii ucraineni cred în șansa de a-și relua traiul liniștit (VIDEO)
Pentru mulţi oameni care-și duc traiul în regiunile în care violențele păreau de neoprit, încheierea armistițiului de la Minsk înseamnă o nouă șansă de a-și relua viaţa normală. Totuși, dezamăgirile din trecut îi fac pe unii să fie gata să fugă din calea războiului.
În primele ore după instituirea armistițiului, locuitorii din Lugansk, Mariupol, dar și din alte localități din regiunea Donbass își pun mari speranțe că vor trăi altfel decât până acum:
"Credem în pace și sperăm că nu va mai fi război. Sperăm că va fi liniște, iar oamenii vor putea să se plimbe, în voie, pe străzi".
"Am așteptat pacea. Cel puţin să nu mai împuște. Asta e cel mai important. Vrem pace, însă trebuie să vedem cum vor evolua lucrurile".
Totuși, situația complicată din estul Ucrainei i-a obligat pe cei mai mulți dintre locuitorii Donbas-ului să ia calea pribegiei. Zilnic, familii întregi cu tot cu copii, pleacă speriați de bombardamentele din zonă în speranța de a găsi o viață mai bună. Cei mai mulți dintre ei își găsesc refugiu în Federația Rusă.
"Bombardamentele au loc fără încetare. Este imposibil de trăit. Ne era frică să ieșim în stradă la plimbare. Mai ales cu copii mici", a spus o femeie.
Rusia a trimis 90 de camioane cu ajutor umanitar. Despre acest lucru a anunțat reprezentantul Ministerului pentru Situații de Urgenţă din Federaţia Rusă, Oleg Voronov.
Potrivit oficialului, mașinile livrează aproximativ 1.800 de tone de ajutoare, ce constau în hrană, medicamente, materiale de construcţie şi manuale şcolare. Deocamdată, Kievul nu a venit cu nicio reacție la această acțiune a autorităților de la Kremlin.