Vreme de coşmar: Peste Australia s-a abătut o furtună, Thailanda se confruntă cu o invazie de crocodili şi şerpi
Zeci de accidente rutiere, copaci prăbuşiţi şi cel puţin, un mort - acesta este bilanţul unei furtuni, care s-a abătut asupra unui oraş australian. Nici sudul Chinei nu a scăpat de ploi puternice, iar în Thailanda, oamenii se confruntă cu o adevărată invazie de şerpi şi crocodili, în urma inundaţiilor devastatoare.
Brisbane este un oraş din sudul Australiei cu o climă caldă sub-tropicală. În doar câteva minute, localitatea s-a transformat într-o aşezare de la Polul Nord. Şi asta pentru că o furtună puternică însoţită de ploi torenţiale şi grindină a lovit localitatea. Peste 4.500 de locuinţe au rămas fără energie electrică. Furtuna a doborât copaci şi a distrus mai multe case. Un şofer care s-a adăpostit cu maşina sub un copac, pe marginea unui drum, a murit după ce arborele s-a prăbuşit peste el.
Ploi torenţiale s-au abătut asupra mai multor provincii din sudul Chinei. Cel mai mult a avut de suferit oraşul Guangzhou, unde precipitaţiile nu au contenit timp de 11 ore. Mai multe străzi şi locuinţe au fost inundate, iar meteorologii chinezi au anunţat pentru zilele următoare cod portocaliu de ploi.
Thailanda se confruntă cu cele mai grave inundaţii din ultimele decenii. Pe lângă acesta, populaţia este ameninţată de o invazie de crocodili, şerpi şi insecte veninoase. Autorităţile au anunţat că aproape 100 de crocodili au evadat de la o crescătorie înecată de puhoaie, iar un număr mare de şerpi şi scorpioni mişună în ape. Inundaţiile care au devastat o treime din teritoriul Thailandei au ucis aproape 300 de persoane.