Vreme extremă în lume. Ninsorile puternice au pus stăpânire pe SUA, iar un oraş din Chile este mistuit de flăcări (VIDEO)
Un front de aer rece a pus stăpânire pe vestul şi centrul Statelor Unite. În regiune au fost înregistrate ninsori abundente, iar temperaturile au scăzut mult în comparaţie cu limita perioadei. În acelaşi timp, incendiile de pădure au distrus deja peste 2.300 de hectare de vegetaţie din oraşul San Pedro, situat în centrul statului Chile.
Meterologii americani anunţă şi pentru următoarele zile ninsori puternice în vestul şi centrul Statelor Unite, iar în unele regiuni stratul de zăpada ar putea fi de un metru în înălţime. Din cauza intemperiei, au fost înregistrate accidente rutiere, însă nimeni nu a avut de suferit.
Cel puţin 25 de locuinţe au fost evacuate în oraşul San Pedro.
"Îmi este frică. Magazinul meu, singura mea sursă de venit este în pericol".
"Sunt foarte speriată pentru că incendiul se extinde".
Meteorologii anunţă că în următoarele zile, vântul se va intensifica, iar acest lucru va duce la extinderea suprafeţei ditruse de incendii.
Zeci de drumuri au fost deteriorate, iar mai multe case au fost făcute una cu pământul în oraşul Montescagliosa din sudul Italiei, din cauza alunecărilor de teren. Fenomenul a fost provocat de ploile torenţiale care au cuprins localitatea. Zeci de şoferi au fost nevoiţi să-şi abandoneze maşinile după ce şoselele au devenit impracticabile. La faţa locului se află zeci de echipaje de pompieri, iar autorităţile locale încearcă să evalueze valoarea pagubelor materiale.
- Vreme extremă: Italia a fost lovită de o tornadă, iar Mexic se pregăteşte de un uragan
- Vreme extremă în lume: California se confruntă cu incendii devastatoare, iar Mexic şi India cu inundaţii de proporţii
- Vreme extremă în SUA, China şi Japonia. Mai multe persoane au murit înecate, iar zeci de case au fost distruse (VIDEO)