Vreme frumoasă în toată ţara, anunţă meteorologii
Sfârşitul de săptămână vine cu vreme frumoasă în toată ţara. Potrivit meteorologilor, cerul va fi în mare parte variabil, iar vântul va sufla moderat. Deşi norii vor dispărea din tabloul meteo, în unele regiuni vor cădea ploi slabe. Maximele termice încep cu 13 grade la Briceni, şi continuă cu 15 grade la Soroca şi Bălţi.
În capitală, dar şi la Orhei, se vor înregistra 16. Tot atâtea grade vor fi şi în Sud, la Leova, iar la Comrat şi Cahul 17 grade. Cel mai cald va fi în stânga Nistrului, la Tiraspol, unde mercurul va urca până la 18 grade cu plus.
Sâmbătă vor cădea precipitaţii însoţite şi de descărcări electrice, iar maxima termică va indica 17 grade, noaptea vor fi 8. Duminică, vom avea cer mai mult noros şi 9 grade în termometre la amiază, iar pe timpul nopţii 4.
Săptămâna începe cu cer acoperit de nori şi ploi slabe. 8 grade vor arăta termometrele ziua, iar noaptea 3. Marţi, revine vremea frumoasă. 9 grade se vor înregistra la orele prânzului, iar minima va fi de zero grade Celsius.
Meteo