Vreme la extreme: Bolivia, inundată de ploi torenţiale, iar în Chile a fost instituită alertă maximă de incendii
Cel puţin 23 de oameni au murit în Bolivia în urma ploilor torenţiale din ultimele două săptămâni. În acelaşi timp, în ţara vecină, Chile, a fost instituită stare de alertă maximă din cauza incendiilor de pădure. Lupta pompierilor cu flăcările pare să fie zadarnică.
Focul ameninţă cel de-al doilea oraş ca mărime din Chile, Valparaiso, unde se află şi sediul Parlamentului. Incendiul se extinde cu repeziciune din cauza rafalelor puternice de vânt. Potrivit autorităţilor, în jur de 500 de familii au fost evacuate din regiune, iar peste 60 de case au fost distruse. Zeci de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza intoxicării cu fum.
Primarul oraşului Valparaiso a declarat că situaţia este dramatică. În lupta cu flăcările sunt antrenaţi pompieri şi militari.
Între timp, ploile torenţiale fac ravagii în Bolivia. Peste 10 mii de oameni au fost afectaţi de precipitaţiile puternice din ultima perioadă. Preşedintele Boliviei, Evo Morales, a declarat că examinează posibilitatea instituirii stării de urgenţă în ţară.