Vreme mohorâtă pentru următoarele zile. Anunţul meteorologilor
Mâine, cerul va fi noros. Ziua pe arii extinse va ninge slab. Pe drumuri va fi polei. Vântul va sufla slab la moderat din nord-est. La Briceni şi Soroca sunt prognozate minus două grade. La Bălţi va fi minus un grad, iar la Orhei se aşteaptă zero grade. La Tiraspol va fi un grad Celsius, iar la Leova se aşteaptă două grade. La Cahul şi Comrat maxima va fi de trei grade Celsius.
În Capitală, în această noapte vor fi minus patru grade, iar mâine se va înregistra un grad Celsius.
În următoarele zile cerul va fi acoperit de nori. Duminică va cădea lapoviţă. Termometrele vor oscila între minus patru grade şi plus două grade Celsius.
Mâine, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi noros. La Madrid vor fi 11 grade Celsius, iar în capitala Italiei cu un grad mai puţin. La Paris se vor atesta două grade, iar la Londra şase. La Berlin meteorologii prognozează un grad. La Viena şi Budapesta se vor înregistra zero grade, iar la Varşovia şi Belgrad se aşteaptă un grad Celsius.
La Praga mercurul din termometre va coborî până la minus un grad. La Bucureşti va ninge slab şi se anunţă zero grade. La Atena maxima va fi de 18 grade, însoţite de ploi cu descărcări, iar la Ankara zece. La Kiev şi Moscova cerul va fi noros şi se vor înregistra două şi respectiv trei grade sub zero.