Vreme rea în nordul Italiei. Autoritățile AVERTIZEAZĂ că e risc de inundații și alunecări de teren VIDEO
Ploile torenţiale înregistrate în nordul Italiei au provocat alunecări de teren în regiunile Veneto, Liguria şi Toscana. Autorităţile avertizează asupra riscurilor producerii unor inundaţii severe.
În unele regiuni, drumurile au fost deja acoperite de apă, iar circulaţia pe poduri a fost închisă.
Primarul oraşului Vicenza, din regiunea Veneto, Giacomo Possamai, a spus că situaţia este „critică” într-un interviu acordat postului de televiziune italian RAI, potrivit Protv.ro.
#Maltempo in #Veneto prosegue il lavoro dei #vigilidelfuoco: oltre 60 soccorsi svolti, monitorato il livello del fiume Retrone a #Vicenza. Nella clip il recupero di stanotte di un albero che ostruiva il corso del Bacchiglione a Vicenza, a viale Margherita [#28febbraio 7:30] pic.twitter.com/Wf5wRwysgQ
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) February 28, 2024
Persoanele care nu sunt nevoite să plece de la domiciliu, ar trebui să nu-şi părăsească locuinţele.
În regiunea Liguria, municipalitatea Pieve Ligure a fost efectiv despărţită în două de o alunecare de teren.
Transportul feroviar pe ruta Milano-Veneţia a trebuit deviat miercuri, ceea ce a cauzat întârzieri îndelungi.
Între oraşele Vicenza şi Padua, traficul rutier a fost complet întrerupt pe o distanţă de circa 50 de kilometri.
Autorităţile au ordonat mai multor familii să-şi evacueze locuinţele.
Între timp, au avut loc evacuări şi în alte municipalităţi. Regiunea Alpilor Italieni s-a confruntat cu ninsori masive, care au dus la închiderea unor drumuri.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.