Vremea aduce mai puţin soare şi mai mulţi nori pe cer
În această noapte, gerul se va face simţit din nou în nord. Aici mercurul va coborî până la minus 18 grade. În Capitală vom avea minus 10 grade iar în Sud minus 8.
Mâine vremea va aduce mai puţin soare şi mai mulţi nori pe cer. Izolat îşi va face apariţia ceaţa slabă, iar pe drumuri se va menţine poleiul. Vântul nu ne va deranja prea tare, pentru că va sufla cel mult moderat. Şanse de câteva raze de soare vor fi în nord, cu vârful termic de minus 6 grade la Briceni, dar şi la Orhei. Minus 4 grade se vor înregistra la Bălţi şi în Capitală, la Soroca minus 5. Cel mai cald va fi în sud, cu minus 3 grade la orele prânzului.
În următoarele zile vremea va fi darnică şi cu precipitaţii, dar şi cu temperaturi pozitive. Miercuri se va înregistra deja un grad cu plus şi va ninge slab în condiţiile unui cer variabil. Joi vin ploile, astfel cerul se va acoperi în totalitate de nori, dar va fi mai cald. Se vor înregistra 4 grade la amiază şi minus 4 în cursul nopţii. Vineri ploile vor fi mai slabe, dar şi gradele vor fi mai puţine. Un grad se va atesta aici. Sâmbătă se va încălzi din nou până la 3 grade la amiază, dar şi aici vremea va fi închisă şi fără ploi de această dată dată. Duminică şi luni revin precipitaţiile. Duminică va ploua şi vor fi 3 grade în termometre. Un grad se va înregistra luni, când lapoviţa va da nota zilei.
În România, valorile termice vor fi normale pentru această perioadă. Norii vor domina mai mult în vestul ţării şi va ploua la Oradea, Sibiu,Timişoara, unde se vor înregistra 4 grade la amiază, şi la Cluj 2 grade în termometre. Cer noros, dar şi cel mai cald va fi la Craiova, cu o maximă de 7 grade. În Est, va ploua slab doar la Braşov, cu 3 grade la orele prânzului. În celelalte regiuni, cerul va fi împărţit de soare şi nori. Astfel la Galaţi se va atesta un grad, la Constanţa vor fi 4 şi Bucureşti 5 grade Celsius.
În Europa vor fi momente însorite destul de numeroase, vor cădea şi precipitaţii şi se încălzeşte simţitor în special în nordul continentului. Astfel, 4 grade se vor înregistra la Oslo, dar şi la Praga, când va şi ploua slab. 13 grade cu plus vor fi la Londra şi 12 grade cu ploi slabe la Paris. Cel mai cald, însă, va fi ca de obicei în sud, 14 grade la Roma. În est, soarele va străluci din plin la Kiev, cu 4 grade în termometre şi va ninge doar la Moscova, unde se vor atesta minus 5 grade Celsius.