Vremea caniculară se menţine şi astăzi
La această oră, la miezul zilei de fapt, termometrele indică în jur de 38 de grade Celsius. Dar, pentru că măsurătorile se fac la o înălţime de 2 m de la nivelul solului şi la umbră temperaturile percepute de către noi, mai ales pe străzile aglomerate ale capitalei pot depăşi cu aproape chiar 10 grade valoarea înregistrată.
Nivelul radiaţiei se menţine de vreo 4 ori mai ridicat decât ar fi normal. Vremea caniculară va mai dura până la sfârşitul acestei săptămâni. Temperaturile caniculare înregistrate în ultimele zile au sporit, de altfel, considerabil numărul celor care solicită ajutor medical.
Timp de o săptămână, numărul apelurilor înregistrate la Urgenţă a crescut de la o sută până la o sută cincizeci pe zi. Doctorii spun că, de cele mai deseori, sunt solicitaţi de oamenii care suferă de boli cardio-vasculare.
De la începutul acestei luni, trei locuitori ai Chişinăului au ajuns la medic cu insolaţie. Este vorba despre doi bărbaţi, în vârstă de aproximativ 60 de ani, şi un adolescent de 15 ani. Potrivit medicilor de la Urgenţă, toţi trei au stat prea mult la soare.
În luna iulie, în Chişinău s-au înregistrat 13 cazuri de insolaţie. Într-unul din acestea, un bărbat de aproximativ 40 de ani a stat 8 ore la soare, la pescuit.
În aceste condiţii, medicii recomandă insistent să nu staţi la soare în orele amiezii, să consumaţi cantităţi cât mai mari de lichide şi să îmbrăcaţi haine deschise la culoare şi din stofă naturală.