Vremea continuă să facă ravagii în Europa occidentală: Drumuri blocate și mii de locuințe fără curent
Vremea rea a pus stăpânire pe mai multe regiuni din Europa. Estul Angliei se confruntă cu vânt puternic și inundații provocate de valurile mării. Locuitorii din apropierea litoralului au fost evacuați. Din cauza furtunii, mai multe curse aeriene au fost anulate, iar traficul rutier a fost perturbat.
Iar în Irlanda, mai multe drumuri au fost blocate din cauza stratului de zăpadă care s-a depus peste noapte. Din cauza vremii nefavorabile s-au produs zeci de accidente rutiere.
În același timp, în nordul Franței, peste 300.000 de gospodării au rămas fără curent, după ce liniile de înaltă tensiune s-au rupt din cauza vântului. Peste o mie de tehnicieni au fost mobilizați pentru a restabili conexiunea.
Pe parcursul acestei săptămâni, a nins și în sudul Peninsulei Balcanice. Orașul Dubrovnik din Croația, unde clima este de obicei blândă, s-a pomenit sub un strat de zăpadă de zece centimetri, fenomen exotic pentru aceste regiuni.
De nămeți a fost acoperit și orașul italian Veneția.
- Te vei topi de atâta drăgălăşenie. Reacția unei pisici la prima ninsoare (VIDEO)
- Cum să faci zăpadă artificială folosind doar 2 ingrediente (VIDEO)
- România: Comandament de iarnă la Ministerul Transporturilor: "E cea mai grea iarnă din 1990 încoace"
- Zăpada, bucurie câinilor. Patrupezii se zbenguie prin zăpadă și dau cu snowboardul (VIDEO)
- ZĂPADĂ de aproape TREI METRI în Moldova. Cât de greu se deszăpezesc drumurile (FOTO)
- IARNĂ GREA! ZĂPADĂ CÂT CASA la Crihana Veche (FOTO)