Vremea rea a pus stăpânire pe Moldova. Cum se circulă la această oră pe drumurile naționale (FOTO)
Atenție, șoferi! Ninsoarea, poleiul și ploaia înghetață au pus stăpânire pe țara noastră, iar pe drumuri se circulă în condiții de iarnă.
La această oră, sectoare de drum greu practicabile sunt:
- R34 Hîncești-Leova-Cantemir-Cahul-Giirgiulești;
- R30 Anenii Noi - Căușeni - Ștefan Vodă - Hotarul cu Ucraina
Totodată, sectorul de drum R3 Chișinău-Hîncești este închis pentru autovehicule de tonaj mare.
CITEȘTE ȘI: METEO 25 IANUARIE 2019: FRIG şi polei pe drum. Câte grade vor indica termometrele
PUBLIKA.MD amintește că astăzi, în toată țara cerul va fi acoperit de nori şi vor cădea precipitaţii slabe sub formă de ninsoare şi lapoviţă. Pe drumuri se va menţine polei.
Toate şcolile şi grădiniţele din ţară vor fi închise, astăzi, din cauza ninsorilor şi a poleiului. Elevii vor avea liber până luni, iar ziua de vineri va fi recuperată. Decizia a fost luată la şedinţa specială de la Guvern, prezidată de premierul Pavel Filip.
Potrivit meteorologilor, ninsorile şi lapoviţa nu vor conteni nici mâine, iar în sudul ţării există şi risc de chiciură.
Astfel, INP reamintește conducătorilor auto:
- să nu pornească la drum fără să-și chipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
- obligatoriu să verifice starea instalaţiei de încălzire, a nivelul antigelului, a ştergătoarelor de parbriz şi a jetului de apă;
- să verifice starea frînelor;
- să nu uite că autovehiculul trebuie dotat cu lanţuri antiderapante, lopată, racletă şi sac cu nisip;
- pentru deplasările în afara localităţilor conducătorii auto trebuie să îşi efectueze alimentarea autovehiculelor cu carburant suficient și să aibă în mașină o pătură;
- dacă autovehiculul începe să derapeze, NU SE FRÂNEAZĂ!
- să conducă cu viteză redusă;
- benefic ar fi să aveți o lanternă de buzunar și un termos cu ceai, iar bateria telefonului să fie încărcată ca să puteți suna în caz că aveți nevoie de ajutor.
În cazul în care vă aflați într-o dificultate și aveți nevoie de ajutor nu ezitați să solicitați susținerea celui mai apropriat echipaj de patrulare s-au sunați la 112.
CITEȘTE ȘI: NINSORILE ÎNCHID şcolile şi grădiniţele din ţară. Vineri va fi zi liberă (DOC)
Riscuri:
- reducerea vizibilității;
- perturbarea traficului rutier și feroviar;
- este posibilă creșterea nivelului poluării aerului, mai ales în orașele mari;
- apariția stării de disconfort, sau chiar îmbolnăvirea persoanelor care suferă de boli respiratorii sau cardiace.
Se recomandă:
- utilizarea luminilor de întâlnire și ceață ale automobilului pe toate categoriile de drumuri;
- deplasarea cu viteză redusă în traficul rutier;
- evitarea efectuării manevrelor de depășire cu autovehiculul;
- mărirea distanței de siguranță între vehicule;
- menținerea sub control a stării de sănătate, îndeosebi în cazul persoanelor din categoriile vulnerabile.
În caz de Cod Galben de gheţuş:
Riscuri:
- reducerea drastică a coeficientului de frecare cu suprafaţa stratului de gheaţă;
- risc de accidentare, prin căzătură, a pietonilor, îndeosebi a persoanelor în vârstă;
- creșterea riscului derapajelor şi a accidentelor rutiere.
Se recomandă:
- evitarea părăsirii imobilelor;
- deplasarea pe trotuare, cu foarte mare atenţie, cu paşi mărunţi şi menţinerea echilibrului cu ajutorul mâinilor;
- deplasarea în traficul rutier cu viteză redusă atât în localităţi cât şi în afara lor;
- echiparea maşinilor cu pneuri corespunzătoare şi folosirea preponderentă a frânei de motor;
- păstrarea distanţei suficiente între vehicule, pentru a putea opri maşina în siguranţă;
- împrăştierea materialelor antiderapante, pentru reducerea alunecării