Vremea rea face prăpăd în lume. Cel puţin doi oameni şi-au pierdut viaţa din cauza fenomenelor meteorologice
Vremea rea continuă să le dea bătăi de cap locuitorilor din mai multe state europene. Din cauza unor furtuni puternice, Marea Britanie, Franţa, Spania şi Portugalia sunt afectate de inundaţii. Pe de altă parte, autorităţile din nordul Italiei încearcă să facă faţă ninsorilor puternice. Între timp, în Japonia, cel puţin doi oameni au murit, iar alte câteva sute au fost răniţi în urma unei puternice furtuni de zăpadă.
Serviciul Meteorologic din Regatul Unit a emis mai bine de 400 de avertizări de furtuni şi inundaţii pentru acest sfârşit de săptămână. Cel mai mult vor fi afectate regiunile din sudul Angliei şi Ţării Galilor.
Iar în vestul Franţei, 55 de mii de oameni au rămas fără energie electrică din cauza unei furtuni, însoţite de rafale de vânt cu o viteză de peste 120 de kilometri pe oră. În urma ploilor puternice, drumurile s-au transformat în râuri, iar zeci de case şi centre comerciale au fost inundate. Provinciile din Spania şi Portugalia, de asemenea, sunt în alertă şi se pregătesc pentru să înfrunte furtuna.
Între timp, în nordul Italiei, casele stau să se prabuşească sub greutatea zăpezii. În regiunile montane s-au produs mai multe avalanşe care au blocat drumurile.
Şi Japonia a fost lovită de o furtună de zăpadă care a lăsat în urmă cel puţin doi morţi. Alte peste 300 de persoane au ajuns la spital cu diferite traumatisme. În unele prefecturi a fost suspendat traficul rutier şi feroviar, iar mai bine de 600 de curse aeriene interne au fost anulate. Meteorologii au emis avertizări de ninsori puternice la Tokyo, o premieră în ultimii 13 ani.