Vremea rea face ravagii în lume: America este lovită de viscol, iar Europa afectată de inundaţii
Vremea extremă a provocat haos pe ambele maluri ale Oceanului Atlantic: America este lovită de viscol, iar Europa afectată de inundaţii. Numărul morţilor în Statele Unite a ajuns la 15, în urma unei furtuni de zăpadă puternice. În schimb, Franţa şi Marea Britanie nu fac faţă puhoaielor.
Nord-estul Statelor Unite a fost lovit de cele mai puternice ninsori din ultimele decenii. Stratul de zăpadă a atins în unele regiuni aproape un metru, iar traficul rutier a fost practic paralizat în mai multe state precum Pennsylvania , New Jersey şi New York. Haos a fost şi pe aeroporturi. Aproape 3.500 de zboruri au fost anulate, iar 12.000- amânate. Meteorologii avertizează că furtuna de zăpadă va fi urmată de un val de frig fără precedent. Potrivit lor, temperaturile vor coborî până la minus 45 de grade Celsius.
Pe malul opus la oceanului Atlantic, un ciclon a lovit în plin vestul Franţei. Cea mai afectată provincie este Bretagne, unde rezidenţii sunt evacuaţi. Râurile au ieşit din albie, iar pe străzi apa atinge jumătate de metru înălţime.
Nici Marea Britanie nu a scăpat de ploi torenţiale şi vânt care a bătut în rafale de peste 100 de kilometri pe oră. Sute de case au fost distruse în sud-vestul ţării, iar mai mulţi oameni sunt daţi dispăruţi. Aproape 500 de alerte de inundaţii rămân în vigoare.
Şi în Irlanda, furtuna a provocat pagube. Aproximativ 5.000 de gospodării au rămas fără energie electrică.