VREMEA REA face ravagii în ţară: Şapte accidente, soldate cu doi morţi şi nouă răniţi
Ceaţa care s-a menţinut pe parcursul întregii zile, dar şi la această oră, a dat mari bătăi de cap şoferilor, dar şi traficul aerian.
"Timp de 24 de ore din cauza vizibilităţii reduse şi vitezei neadaptate condiţiilor de drum s-au produs în ţară şapte accidente rutiere soldate cu două persoane decedate şi nouă persoane rănite. Inspectoratul Naţional de Patrulare recomandă şoferilor să manifeste prudenţă sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare", a menţionat Alina Bunghez, ofiţer de presă INP.
În acest moment, trei curse înregistrează întârzieri pentru că nu pot ateriza din cauza condiţiilor meteo, iar de dimineaţă, şapte avione au întârziat chiar şi aproape patru ore, atât la decolare, cât şi la aterizare.
Inspectorii de patrulare le recomandă şoferilor să folosească luminile de întâlnire, să păstreze distanţa între vehicule şi să nu iasă la depăşire, întrucât vizibilitatea este redusă.