Vremea rea în Europa se menţine. Un accident la Braşov a luat viaţa unui om
Moldovenii care vor să iasă sau să intre în ţară sunt îndemnaţi să evite vama Leuşeni. Partea română a închis drumul dintre Albiţa şi Huşi, dar şi alte porţiuni care care fac legătură cu Bucureşti. Moldovenii sunt rugaţi să aleagă alte puncte vamale de la frontiera cu România.
Pe unele drumuri din statul vecin, a fost interzis accesul vehiculelor mai grele de trei tone şi jumătate.
Un accident groaznic a avut loc noaptea trecută în apropiere de Brașov. Șoferul unei mașini a murit, după ce a pierdut controlul volanului și a intrat în plin într-un autobuz cu 40 de călători. Totodată, în aceeași zonă circulația a fost blocată de mai multe automobile care au derapat. Se circulă cu greu în direcția Predeal, unde stau blocate mai multe camioane.
"Bate vântul, deci e destul de mare zăpada. Deci dăm încontinuu, de dimineață fără oprire. Deci ninge, e și vântul care intensifică. Pe traseul asta fiind pădure, cam în jur se o oră se înfundă înapoi drumul. Ajunge la situația în care este acum, dau într-o oră trebuie să treacă iar utilajul", a spus un bărbat.
Aproape toată Europa Centrală și de Est se află sub un strat gros de zăpadă. Temperaturile extreme, însoțite de ninsori abundente și de avalanșe, au mai provocat trei victime, iar numărul morților în urma timpului nefavorabil s-a ridicat la 17.
Mai multe orașe din Germania se află deja de câteva zile sub nămeți. Pe alocuri, stratul de zăpadă ajunge și la un metru şi jumătate. Oamenii ies din casele lor cu lopeți și dau o mână de ajutor autorităților locale, iar unii chiar urcă pe buldozere și fac drum spre casele mai izolate.
Tot în Germania, vremea rea a provocat moartea unui băiețel de doar șapte ani. Acesta a fost strivit de o creangă care a cedat sub greutatea zăpezii. Tot din cauza ninsorilor, Campionatul Europei la Scheleton, care urma să aibă loc în orașul Konigsee, a fost anulat.
O altă victimă a furiei naturii a fost înregistrată în munții din Slovacia. Un turist care schia a fost înghițit de avalanșă. Salvatorii l-au găsit, însă prea târziu pentru a-l putea salva. Tot o avalanșă a lovit un hotel aflat în Alpii elvețieni. Trei turiști au fost uşor răniți.