Vremea se va răci simţitor, la sfârşitul acestei săptămâni. Cât de frig va fi
Vremea se va răci simţitor, la sfârşitul acestei săptămâni. După ce weekendul trecut ne-am bucurat de temperaturi generoase de până la
+16 grade Celsius, de vineri, mercurul în termometre va coborâ până la 0 grade ziua şi chiar minus 8, noaptea. Potrivit meteorologilor tendinţa de răcire a vremii se va menţine şi pentru săptămâna viitoare.
Temperaturile generoase care ne bucură de câteva zile sunt de fapt anormale pentru această perioadă a anului, spun sinopticienii. Potrivit specialiştilor, săptămâna trecută, temperatura medie ar fi trebuit să varieze între -1 şi -4 grade Celsius, în loc de +4, +6 cât au indicat termometrele. Astfel, începând cu ziua de 22 februarie, valorile termice vor reveni la normal.
"Putem avea şi intensificări de vânt, ceea ce va da o senzaţie de o vreme şi mai rece. Dacă ne aşteptăm la valori de -3 şi -8 pe timp de noapte, acestea se vor simţi ca temperaturi şi mai scăzute, până la -15 grade Celsius. Iar pe timp de zi, dacă ne aşteptăm la valori de +2, + 7 grade Celsius în prima parte, să se resimtă ca -5, -6 grade Celsius", a spus serviciul Hidrometeorologic de Stat, Ghenadie Roșca.
Specialiştii Centrului meteorologic de Stat dau asigurări că oscilaţiile de temperaturi nu vor afecta culturile agricole.
"Întotdeauna aşteptăm să vină baba Dochia, fără asta nicicum. Ei, cam nu de dorit frigul, dar n-avem încotro ".
"Asta-i bine, aşa-i tot timpul. Până la jumătate de martie se socoate luna lui Faur. Pentru pământ e bine, că trebuie umiditate. "
"Pentru mine, iarna trebuie să fie cu minus. Se încălzeşte, iar se răceşte, plus, minus, cred că undeva afectează mugurii care apar, afectează natura. "
Între timp, medicii vin cu recomandări. Oscilaţiile de temperatură îi face mai vulnerabili în faţa viruşilor pe copii şi vârstnici. Sensibili sunt şi pacienţii cu alergii, cei cu probleme la aparatul respirator, inimă sau care suferă de astm bronşic.
"Sigur că organismul nu reuşeşte să se adapteze. În primul rând trebuie să avem în vedere că pot fi un şir de maladii acute, ca renite, bronşite, tranheo-bronşite, pneumonii. Factorii temperaturi scăzute, influenţează mai ales la acei pacienţi, care deja au o maladie, de aceea în perioada asta de avut grijă de unii parametri cum ar fi tensiunea arterială, temperatura, pulsul", a spus şeful Secţiei Internare, Sp.1, Viorel Smolnițchi.
Duminica trecută au fost înregistrate +16 grade celsius, cele mai înalte valori termice din acest an.