Walmart nu va mai vinde haine cu simboluri sovietice, precum secera şi ciocanul
Embed:
Walmart, un mare lanţ de supermarketuri din Statele Unite, nu va mai vinde haine cu simboluri sovietice, precum secera şi ciocanul. Decizia a fost luată după ce reprezentanţii companiei au primit o reclamație din partea ambasadorului Lituaniei.
Diplomatul s-a plâns că aceste produse insultă victimele persecuţiilor din perioada sovietică.
Peste 275 de mii de lituanieni au fost deportaţi în Siberia între 1940 şi 1952, la ordinul dictatorului sovietic Stalin. Alţi 21 de mii au fost ucişi. Ministerul lituanian de Externe a primit deja confirmarea privind retragerea produselor de pe piaţă.
În magazinele Walmart erau oferite spre vânzare diverse tricouri sau hanorace imprimate cu secera şi ciocanul cu preţuri între 18 şi 30 de dolari.