Washingtonul către liderii europeni: Scandalul de spionaj reprezintă un moment de tensiune în relaţiile cu UE
Scandalul de spionaj dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană reprezintă un moment de tensiune, care însă nu trebuie să submineze cooperarea în problema siriană sau cea iraniană. Este apelul Washingtonului către liderii europeni. Între timp, potrivit unor noi informaţii transmise de Edward Snowden, Statele Unite şi Marea Britanie au spionat mesajele telefonice şi traficul de internet din Italia.
Potrivit guvernului american, scurgerile de informaţii privind activitatea serviciilor americane de informaţii au creat provocări semnificative în relaţiile cu UE, dar şi o distragere a atenţiei publice.
"Nu există îndoială că dezvăluirea informaţiilor secrete au provocat un moment de tensiune cu unii dintre aliaţii noştri. Încercăm să stabilim o serie de priorităţi diplomatice, privind probleme globale. Ar fi o mare greşeală să lăsăm aceste scurgeri de date să fie o piedică", a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Jen Psaki.
Declaraţiile vin în condiţiile în care, în prezent, SUA şi aliaţii lor europeni lucrează la o serie de probleme presante la nivel mondial. Printre acestea se numără negocierile pe marginea dosarului nuclear al Iranului, precum şi reunirea părţilor aflate în conflict în Siria pentru o conferinţă de pace.
Între timp, cotidianul Espresso scrie că serviciile de informaţii din Marea Britanie şi SUA au interceptat mesaje electronice şi informaţii de interes militar şi comercial. Deocamdată, nici Londra, nici Washingtonul nu au comentat dezvăluirile, dar premierul Italiei le-a numit drept inacceptabile şi a cerut explicaţii.
Anterior, presa a scris că SUA au spionat apelurile efectuate de milioane de cetăţeni germani, dar şi telefonul cancelarului german, Angela Merkel. Săptămâna viitoare, mai mulţi oficiali germani se vor deplasa la Washington pentru a afla adevărul.