Washingtonul și Seulul au început exercițiile militare comune din peninsula Coreeană
Washingtonul și Seulul au început exercițiile militare comune din peninsula Coreeană, organizate anual în această perioadă.
Totuși, amploarea manevrelor este mai redusă decât anii precedenţi, pe fondul încălzirii relațiilor cu Nordul.
Aproximativ 11.500 de militari americani și 290 de mii de soldați sud-coreeni participă la exercițiile aeronavale și terestre Foal Eagle. Ele vor dura până la finalul lunii aprilie, deși în anii trecuți durau aproximativ două luni.
De asemenea, la manevre participă mai puține unități strategice, iar forțele americane au trimis o navă de asalt amfibiu în loc de un portavion nuclear, cum o făcea în trecut.
Situaţia din peninsulă s-a îmbunătăţit simțitor după Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud. Mai mult, liderul de la Phenian, Kim Jong Un, și-a programat întâlniri cu omologii săi de la Seul, Moon Jae In, și de la Washington, Donald Trump.