WEEKEND NEGRU: 110 accidente rutiere doar în Capitală. 1 persoană decedată şi altele 11 rănite (VIDEO)
110 accidente rutiere, soldate cu o persoană decedată şi 11 rănite, s-au produs în ultimele 72 de ore în Chişinău. Potrivit oamenilor legii, un accident grav, a avut loc pe 24 noiembrie. Un bărbat de 58 ani, conducând un "Mercedes A140", a lovit violent un pieton de 63 ani, care traversa neregulamentar strada.
Accidentul s-a produs pe strada Gh. Asachi, victima fiind transportată în stare gravă la spital. Din păcate, la puţin timp, bărbatul a decedat în secţia de reanimare. Cazul este investigat de Serviciul Accidente Urmărire Penală.
Din numărul total de accidente rutiere produse, 11 conducători auto au fugit de la faţa locului. Aceştia urmează a fi identificaţi şi privaţi de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 2 până la 3 ani.
Decizii de sancţionare au fost luate în privinţa a 55 şoferi, fiindu-le aplicate amenzi de la 900 până la 1.500 lei şi puncte de penalizare.