WEEKEND NEGRU în Moldova: 17 accidente rutiere, trei oameni morţi și 21 de răniţi
foto: baltionline.md
În acest sfârșit de săptămână, inspectorii de patrulare au activat intens pe traseele din țară pentru a depista șoferii care încalcă regulile de circulație și pun în pericol participanții la trafic.
Astfel, în 3 zile, au fost depistați peste 300 de conducători auto care se deplasau cu mult peste limita de viteză admisă, iar alții 17 au fost înlăturați de la volanul mașinii deoarece se aflau în stare de ebrietate.
Tot în aceste zile, pe teritoriul țării au avut loc 18 accidente rutiere grave, soldate cu 3 persoane decedate și 21 traumatizate.
Inspectoratul Național de Patrulare recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulație pentru a evita producerea unor accidente rutiere.