Weekend negru în Moldova: Au avut loc 20 de accidente rutiere, iar 9 oameni au murit
Embed:
Viteza excesivă a făcut victime pe drumurile Moldovei. Inspectoratul Naţional de Patrulare anunţă că, în weekendul trecut, s-au produs peste 20 de accidente rutiere, iar majoritatea lor au avut loc din cauza şoferilor vitezomani. Astfel, şapte bărbaţi şi două femei au murit, iar peste 25 de persoane au fost rănite.
Cele mai multe accidente au avut loc în raioanele Sângerei, Leova, Orhei, Râșcani și Ungheni.
Inspectoratul Național de Patrulare îndeamna șoferii să fie cât mai prudenţi la volan, să-și cupleze centura de siguranță, să respecte limita de viteză, să se asigure de siguranţa pasagerilor și să nu consume băuturi alcoolice.