West Ham United a decis să suspende pe viaţă cinci suporteri. Care este motivul
FOTO: publika.md
West Ham United a decis, joi, să suspende pe viaţă cinci suporteri care au intrat pe terenul London Stadium la un meci din Premier League pierdut de "ciocănari" contra lui Burnley (0-3) pe 10 martie, în timp ce alţii au fost suspendaţi pentru aruncarea cu monede şi alte obiecte, a anunţat, joi, clubul londonez, scrie agerpres.ro.
Acest meci haotic, din cadrul etapei a 30-a a campionatului englez de fotbal, a fost perturbat de o serie de pătrunderi pe teren şi de incidente generalizate între suporteri, directorul general al clubului Trevor Brooking confirmând faptul că unul dintre co-proprietarii clubului, David Sullivan, a fost şi el lovit cu o monedă la finalul partidei.
"Suspendări pe viaţă de la toate meciurile lui West Ham, de acasă şi din deplasare, au fost pronunţate astăzi (joi) împotriva a cinci indivizi care au trecut de barierele de securitate pentru a intra pe gazon", se arată într-un comunicat al lui West Ham.
"Un anumit număr de persoane au fost, de asemenea, suspendate pe viaţă pentru că au aruncat cu monede sau alte obiecte cu intenţia de a răni jucători sau oficiali", se mai arată în comunicat.
Clubul a mai precizat că şi alte incidente fac în continuare obiectul unei anchete şi că se aşteaptă să se pronunţe noi interdicţii pentru următorul meci de pe London Stadium cu Southampton de pe 31 martie.