Western Digital My Passport Wireless - cloud fizic portabil cu cititor de microSD (FOTO)
Compania americană Western Digital a lansat la IFA 2014 o nouă soluție de stocare wireless, ce are și un cititor de carduri. Practic, hard-disk-ul mobil devine din ce în ce mai multifuncțional, scrie playtech.ro.
Western Digital My Passport Wireless nu este doar un hard disk extern, ci un dispozitiv care se conectează wireless la dispozitivele noastre. Anul acesta, WD a dotat dispozitivul și cu un cititor de card, pentru ca transferul pozelor să se facă în propriul vostru Cloud mobil. Sistemul funcționează cu ajutorul aplicației My Cloud pe mobil, pentru a transfera pozele ușor în eter.
De asemenea, dispozitivul funcționează și ca unul de streaming portabil, deoarece putem să transmitem videoclipuri, filme și muzică spre televizoarele și consolele noastre prin Wi-Fi.
WD My Passport vine în trei variante, toate au Wi-Fi, slot de card și USB 3.0. Cea mai mică variantă are 500 de GB, iar cea mai mare are 2 TB. Varianta de 1 TB costă 180 de dolari, în timp ce cea de 500 de GB costă 130 de dolari. Dacă doriți 2 TB de stocare în Cloud, vă costă 220 de dolari.
Avantajul unei asemenea soluții este faptul că nu trebuie să plătiți un abonament la un serviciu de Cloud pentru toată această stocare, ci vă cumpărați un dispozitiv fizic. Practic, umblați cu propriul vostru norișor online oriunde vă duceți. Bateria are o autonomie de aproximativ șase ore, dacă folosiți serviciul de streaming. Puteți să transferați fișiere și prin USB 3.0, ceea ce combină ambele lumi, cea offline și cea online.