WikiLeaks a publicat adresa de e-mail folosită de Barack Obama (FOTO)
WikiLeaks a dezvăluit prima serie de e-mail-uri care au legătură cu Barack Obama, printre ele aflându-se mesaje trimise înainte ca acesta să devină președinte al SUA, în 2008, informează b1.ro.
În acea perioadă, actualul lider de la Casa Albă folosea adresa [email protected].
Printre mail-urile care au fost publicate se află unul din data de 30 noiembrie 2008, primit de Barack Obama, senator în acel moment, de la John Podesta, actualul șef de campanie al lui Hillary Clinton. Mail-ul conținea un document confidențial, iar discuția era despre o echipă de tranziție economică și lucrurile care ar trebui stabilite înainte ca Obama să-și înceapă mandatul în ianuarie 2009.
Cei de la Wikileaks au publicat și un e-mail primit de Obama tot de la Podesta, chiar în seara alegerilor din 2008, care conținea câteva idei cu privire la viitoarea reuniune G20.
”Nu vreau să te deranjezi astăzi. Nota de mai jos se referă la o posibilă invitație la reuniunea G20 de pe 15 noiembrie”, îi scria Podesta celui care avea să devină președintele SUA.
Acea notă conținea mai multe agrumente pro și contra ale membrilor consilierilor lui Obama, cu privire la eventuala sa participare la summit.
De altfel mesajul cu pricina a fost primit de Obama cu doar 21 de minute înainte ca marile postul de televiziune să îl dea drept câștigător al scrutinului prezidențial.
Și în România un scandal legat de dezvăluirea unei adrese de e-mail a țiunt prima pagină a ziarelor în ultima perioadă.
Este vorba despre deja celebra adresă ”[email protected]”, un mail neoficial, dezvăluit de Sebastian Ghiță, prin care acesta comunica cu Laura Codruța Kovesi despre cazul plagiatului.
- Site-ul Wikileaks a fost atacat de hackerii din gruparea OurMine
- WikiLeaks publică sute de mii de e-mailuri ale guvernului turc
- Turcia blochează accesul la WikiLeaks după ce acesta a publicat mii de emailuri ale partidului
- România, menţionată în cele 294.548 de emailuri ale partidului președintelui Erdogan
- Fondatorul Wikileaks ameninţă cu noi dezvăluiri care o vizează pe Hillary Clinton
- Fondatorul WikiLeaks anunță noi dezvăluiri înainte de alegerile din SUA