WikiLeaks are un nou redactor-şef. Cine a luat locul lui Julian Assange
Platforma online WikiLeaks are un nou redactor-şef, după ce Julian Assange l-a numit pe islandezul Kristinn Hrafnsson la conducerea proiectului care face publice documente secrete, provenite din scurgeri de informaţii, a anunţat, marţi, organizaţia pe Twitter, potrivit Mediafax.ro.
Anunţul dat publicităţii de WikiLeaks arată că Assange l-a numit pe Hraffnsson în postul de redactor-şef ca urmare a perioadei de şase luni în care australianul care a fondat platforma nu a mai putut să comunice cu colegii săi decât prin intermediul avocaţilor. Hrafnsson este jurnalist de investigaţie şi a fost purtător de cuvânt al platformei WikiLeaks între anii 2010 şi 2016.
"Condamn tratamentul la care a fost supus Julian Assange în urma căruia s-a ajuns la noua mea funcţie, dar îmi asum responsabilitatea de a asigura continuarea importantei munci bazate pe idealurile WikiLeaks", a comentat Kristinn Hrafnsson în anunţul publicat de platformă.
Julian Assange, originar din Australia, s-a refugiat în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra în iunie 2012, după ce autorităţile suedeze au cerut să fie extrădat. El nu a fost acuzat de vreo infracţiune, ci este căutat pentru a fi interogat în Suedia în legătură cu acuzaţii de agresiune sexuală formulate împotriva sa de două femei.
Vizat de un mandat de arestare european, australianul în vârstă de 47 de ani refuză să se predea Suediei, de teamă că ar fi extrădat către Statele Unite ale Americii, unde ar putea să i se reproşeze publicarea pe site-ul WikiLeaks, în 2010, a aproximativ 500.000 de documente referitoare la Irak şi Afganistan - clasate ca secrete de Departamentul Apărării - şi a 250.000 de comunicări diplomatice.
Julian Assange a fondat site-ul Wikileaks în 2006 şi rămâne în poziţia de publisher al platformei după numirea lui Hrafnsson ca redactor-şef. Pentru activitatea sa pe WikiLeaks, Assange a primit trei premii pentru jurnalism: Freedom of Expression Awards, în 2008, Amnesty International UK Media Award (la categoria "New Media"), în 2009, şi Sam Adams Award, în 2010. În 2010, el s-a numărat printre propunerile pentru titlul de persoana anului oferit de publicaţia Time.