Wilfried Bony, noua achiziție la Manchester City. Atacantul ivorian va evolua cu numărul 14 pe tricou
Manchester City a reuşit primul transfer din această iarnă. Campioana Angliei l-a achiziţionat de la Swansea City pe atacantul ivorian Wilfried Bony.
Fostul atacant al naţionalei Angliei, Jermaine Defoe va juca din nou în Premier League. Acesta a semnat cu Sunderland.
Atacantul Wilfried Bony a semnat un contract valabil pe patru ani şi jumătate cu Manchester City. Conform presei din Anglia, oficialii lui City au plătit 36 milioane de euro pentru transferul fotbalistului de la Swansea City.
Bony va evolua la noua sa echipă cu numărul 14 pe tricou. După ce a semnat cu Manchester City, Bony a revenit în lotul naţionalei Coastei de Fildeş, care se pregăteşte pentru Cupa Africii pe Naţiuni.
Atacantul ivorian, în vârstă de 26 de ani, a mai evoluat la Sparta Praga şi Vitesse Arnhem, iar la Swansea a jucat din vara anului 2013. Pentru gruparea galeză, Bony a disputat 53 de meciuri şi a marcat 25 de goluri.
Experimentatul atacant englez, Jermaine Defoe a revenit în Premier League după o pauză de aproape un an. Fotbalistul s-a transferat de la FC Toronto la Sunderland şi va avea un salariu de 100 mii de euro pe săptămână.
Defoe va putea debuta pentru noua sa echipă sâmbătă, împotriva fostei sale formaţii, Tottenham Hotspur.