Wilfried Martens: Partidul Popular European susţine Partidul Liberal Democrat în alegerile din 28 noiembrie
Preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens a declarat, în cadrul emisiunii Fabrika, că PPE susţine deschis Partidul Liberal Democrat în alegerile din 28 noiembrie.
El a dezvăluit motivele revenirii în Moldova, la scurt timp după vizita precedentă.
"PPE m-a mandatat să vin aici şi să spun că PLDM aparţine familiei noastre politice. Al doilea motiv este că noi dorim să muncim împreună cu această formaţiune, pentru că este un partener credibil, care a făcut o opţiune europeană corectă," a declarat invitatul Mihaelei Gherasim.
Wilfried Martens a ţinut să menţioneze însă, că va susţine şi actuala coaliţie de guvernare.Totodată, liderul celei mai numeroase formaţiuni europene s-a arătat încrezut în rezultatele scrutinului care va avea loc duminică.
Şi mai încrezut s-a arătat preşedintele PLDM, Vlad Filat. "Am luptat tot acest răstimp, pe parcursul campaniei. Cred că ar trebui ca şi restul partenerilor din alianţă să se gândească la etapa de după alegeri. Sper că o facă", a declarat acesta.
"După 28 noiembrie urmează perioada complicată, în care urmează să constituim o coaliţie de guvernare, care va acţiona pe bază de principii, dar nu de înţelegeri sau percepţii personale", a mai adăugat Filat.