Xavi Hernandez a fost desemnat cel mai bun conducător de joc
Mijlocaşul formaţiei FC Barcelona, Xavi Hernandez, a fost desemnat cel mai bun conducător de joc în anul 2011, conform unui sondaj al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului.
Xavi, care a ocupat această poziţie pentru al patrulea an consecutiv, a acumulat 232 puncte, fiind urmat de coechipierii săi de la Barcelona, argentinianul Lionel Messi, cu 147 puncte, şi Andres Iniesta, cu 110 puncte.
Locul patru a revenit germanului Mesut Ozil, de la Real Madrid, urmat de coechipierul său, portughezul Cristiano Ronaldo. În topul Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică se mai află David Silva de la Manchester City, Wesley Sneijder şi Diego Forlan ambii de la Inter Milano, Xabi Alonso de la Real Madrid şi catalanul Cesc Fabregas.