Xu Mengtao şi Dmitri Daşcinski au obţinut victorii la Cupa Mondială de freestyle schi
Spectacol total la cea de-a doua etapă a Cupei Mondiale de freestyle schi. Xu Mengtao nu a avut rivale la competiţia feminină, iar belarusul Dmitri Daşcinski a obţinut a 13-a victorie din carieră în etapa care s-a desfăşurat în Canada.
Xu Mengtao a câştigat cea de-a doua etapă consecutivă a Cupei Mondiale de freestyle schi. Chinezoaica a acumulat 104 puncte şi le-a depăşit pe australianca Lydia Lassila şi Yang Yu din China.
"Sunt foarte fericită, pentru că totul a fost perfect, doar că a fost puţină ceaţă şi ninsoare. Această victorie m-a făcut să am mai multă încredere în mine", a declarat Xu Mengtao.
În finala masculină, Dmitri Daşcinski s-a impus în faţa lui Travis Gerrits, liderul clasamentului general, şi a chinezului Zhou Hang. În urma acestei victorii, Daşcinski a ajuns pe locul trei la general.
"Condiţiile meteorologice au fost foarte bune pentru mine. Am muncit mult şi totul s-a terminat aşa cum trebuie", a spus belarusul.
Cea de-a treia etapă a Cupei Mondiale de freestyle schi va avea loc pe 18 ianuarie, în SUA.