Yahoo! își schimbă logo-ul VIDEO
După mai bine de 20 de ani cu un singur logo pe care orice om care are acces la un calculator îl recunoaște, gigantul Yahoo a decis că e vremea să schimbe logo-ul, scrie blog.likeit.ro.
Nu e un lucru foarte obișnuit pentru companiile foarte mari și cu vechime să facă aceste modificări, însă schimbarea a fost inspirată de către noul director executiv al Yahoo!, Marissa Mayer, care consideră că această schimbare va ajuta la progresul Yahoo!
Oricum ar arăta noul logo, pentru că timp de 30 de zile vor fi prezentate diverse versiuni ale următorului logo Yahoo!, cu siguranță va conține semnul exclamării. Este destul de amuzant să îți imaginezi care va fi versiunea finală a logo-ului, însă acest lucru îl vom afla abia luna viitoare când noul LOGO al Yahoo! va fi lansat oficial.