Yemen: Cel puţin 50 de imigranţi adolescenţi au fost înecaţi de traficanţi
Cel puţin 50 de imigranţi adolescenţi au fost înecaţi în mod deliberat de către persoane ce traficau fiinţe umane în Yemen, conform agenţiei ONU, citată de CNN News, scrie mediafax.
Adolescenţii s-au aflat în rândul a 120 de persoane ce au fost împinse în mod intenţionat dintr-o barcă de către traficanţii cărora le-ar fi fost teamă să fie arestaţi.
La scurt timp după înec Organizaţia Internaţională penru Migraţie a descoperit mormintele a 29 de imigranţi pe o plajă din Shabwa. Cel puţin alte 22 de persoane lipsesc.
Vârsta media a celor aflaţi pe barca în cauză era de 16 ani, majoritatea pasagerilor provenind din Somalia şi Etiopia.
Aceştia sperau să ajungă în state din Golful Persic prin Yemen.
”Supravieţuitorii le-au transmis colegilor noştri că traficanţii i-au împins în apă, după ce au văzut nişte autorităţi în apropierea coastei”, a explicat şeful misiunii în Yemen al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.
”Este şocant şi inuman”, se mai arată într-un comunicat al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, citat de CNN.
- Cincisprezece imigranţi pakistanezi, răpiţi de un grup infracţional
- O colecţie de mumii din anul 400 î.Hr ,ameninţate de conflictele de Yemen
- Moment emoţionant! Un refugiat, salvat de la înec, în Mediterană (VIDEO)
- Peste 1.700 de imigranţi AU MURIT în urma naufragiilor din Marea Mediterană
- OMS: Numărul cazurilor de holeră din Yemen a depășit pragul de 100.000
- Bilanţ SUMBRU: Holera a ucis 789 de oameni în Yemen