Zalina Marghiev, arbitru la Campionatul Moldovei la atletism în sală
Campionatul Moldovei la atletism în sală pentru juniori se desfăşoară din nou în condiţii improprii sportului de performanţă. Se ştie: Sala Polivalentă din Chişinău este cel mai friguros edificiu sportiv din ţară. Antrenorii şi atleţii sunt din nou nemulţumiţi de temperaturile joase din interior.
Campionatul Moldovei la atletism în sală pentru juniori, a adunat sub acoperişul Sălii Polivalente nu doar viitori sportivi de performanţă, dar şi nume grele ale atletismului moldovenesc. Spre exemplu, campioana europeană Zalina Marghiev a participat la competiţia de aruncarea ciocanului în calitate de arbitru.
Localul în care s-au desfăşurat competiţiile - Sala Polivalentă - a cauzat din nou mari bătăi de cap participanţilor. Povestea este una veche: temperatura în sală a fost din nou foarte joasă, în ciuda faptului că instalaţiile de încălzire de pe acoperiş au funcţionat la capacitate maximă.
La Campionatul Moldovei de atletism indoor pentru juniori au luat parte peste 350 de sportivi în două categorii de vârstă: sub-16 şi sub-14 ani.