Zalina Marghiev, pe locul opt la Campionatul European de atletism
Embed:
Moldova fără medalii în Finlanda! Cea mai bună atletă din ţara noastră, Zalina Marghiev s-a clasat pe locul opt la Campionatul European de atletism, la proba aruncarea ciocanului.
Sportiva din Moldova a obţinut rezultatul de 67 metri şi 93 de centimetri. Marghiev a ratat patru încercări din totalul de şase.
O altă atletă din Moldova, Natalia Artic, s-a clasat la fel pe locul opt, în finala probei aruncarea discului, cu un rezultat de 58 de metri şi 64 de centimetri.
Moldova este reprezentată la Campionatul European de la Helsinki de şase sportivi. Mai devreme, Ion Luchianov s-a clasat pe locul 11 la proba trei mii de metri cu obstacole. Alţi trei atleţi, Olesea Cojuhari, Marina Marghiev şi Alexandru Cuharenco au ratat calificarea în finale.