Zăpada a pus stăpânire pe mai multe state din Europa
Zăpada a pus stăpânire pe mai multe state din Europa. În Franţa, peste 40 la sută dintre cursele aeriene operate de pe aeroporturile din Paris au fost anulate. Iar în sud-vestul ţării sute de locuinţe au rămas în beznă. Totodată, în aeroportul Heathrow din Londra, 20 la sută din zboruri nu au fost efectuate, din cauza vizibilităţii reduse.
Zăpada, un fenomen rar pentru capitala franceză, a început să cadă încă de vineri. Ca urmare, mai multe curse aeriene operate de pe aeroporturile Charles de Gaulle şi Orly au fost anulate. Iată ce au spus oamenii:
"Aşteptăm deja de mai mult timp cursa spre Cuba. Încă nu ne facem griji şi sperăm că nu va întârzia mult. Totuşi, văd că ninsorile continuă şi nu aş vrea ca toată noaptea să stăm aici. Deocamdată, nu am fost anunţaţi despre nimic."
"Dacă ninsorile vor continua, atunci ne vom gândi cum să acţionăm, dar asta mai aproape de ora plecării. Deocamdată, zborul nostru nu a fost anulat şi nu cred că merită să ne facem griji. Întotdeauna există soluţii".
Şi trenurile au întârziat cu până la 40 de minute, deoarece au redus viteza din motive de siguranţă. Potrivit presei franceze, peste 25.000 de case din sud-vestul Franţei au rămas fără curent electric din cauza ninsorilor.
Din cauza ninsorilor abundente, pe aeroportul din Frankfurt avioanele au rămas la sol ore în şir, iar sute de pasageri şi-au anulat călătoriile. Pentru a ajunge la destinaţie, pasagerii sunt nevoiţi să-şi continue călătoria cu trenurile.
Peste 260 de zboruri operate de pe aeroportul Heathrow din Londra au fost anulate, din cauza zăpezii şi a vizibilităţii reduse. Situaţia va rămâne însă neschimbată şi în următoarele zile, din aceleaşi motive.