Zăpada din Antarctica capătă nuanţe verzi. Care este motivul
În Antarctica, asociată de obicei cu imaginea unei infinite întinderi albe, mai multe regiuni au căpătat recent o nuanţă de verde în urma fenomenului de înflorire a algelor marine, informează Reuters.
Temperaturile în creştere cauzate de schimbările climatice contribuie la formarea şi răspândirea aşa numitei ''zăpezi verzi'', care a devenit atât de des întâlnită în anumite locuri, încât este vizibilă chiar şi din spaţiu, potrivit unui nou studiu publicat miercuri.
În timp ce prezenţa algelor în Antarctica a fost remarcată cu mult timp în urmă în cadrul mai multor expediţii, precum cea organizată de exploratorul britanic Ernest Shackleton, nu se cunoştea cu exactitate întreaga amploare a fenomenului.
Recent, folosind datele colectate pe o perioadă de doi ani de satelitul Sentinel 2 al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), combinate cu cele obţinute în urma observaţiilor la sol, cercetătorii de la Universitatea Cambridge şi British Antarctic Survey au creat prima hartă a înfloririi algelor pe coasta Peninsulei Antarctice.
''Avem acum o referinţă în ceea ce priveşte locul în care se găseşte înflorirea algelor şi putem vedea dacă multiplicarea acestora va spori în viitor aşa cum sugerează estimările'', a declarat Matt Davey, cercetător la Facultatea de Ştiinţe ale Plantelor din cadrul Universităţii Cambridge, pentru Reuters.
Muşchii şi lichenii sunt consideraţi organismele fotosintetice dominante în Antarctica, dar potrivit noii cartografieri, au fost descoperite 1.679 de zone separate de înflorire care sunt o componentă cheie în ceea ce priveşte abilitatea continentului de a capta dioxid de carbon din atmosferă.
''Înflorirea algelor în Antarctica este echivalentul lipsei unei cantităţi de carbon corespunzătoare a 875.000 de drumuri pe distanţe medii în maşini alimentate cu benzină în Marea Britanie'', a spus Davey. ''Pare o cantitate foarte mare, dar, în ceea ce priveşte bugetul emisiilor de carbon la nivel mondial, este nesemnificativ''.
''Absoarbe dioxid de carbon din atmosferă, dar nu va face nicio diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte cantitatea de dioxid de carbon care ajunge în atmosferă în acest moment'', a precizat acelaşi expert.
Verdele nu este singura pată de culoare care se observă pe teritoriul Antarcticii. Cercetătorii intenţionează desfăşurarea unor studii similare pe tema algelor roşii şi portocalii, deşi acest lucru se dovedeşte mai dificil de cartografiat din spaţiu.