Zăpada i-a pus pe distracție! Americanii au inventat un nou sport (VIDEO VIRAL)
Furtuna Jonas, care a dus la căderea unor cantități masive de zăpadă în SUA, a fost motiv de bucurie pentru unii.
Mai mulţi tineri puşi pe distracţie s-au amuzat copios în zăpadă. Astfel, cei mai curajoşi dintre ei au inventat un nou "sport" de iarnă: înotul în zăpadă, scrie Realitatea.net.
Îmbrăcaţi doar în costume de baie, cu ochelari şi căşti de înot, americanii dornici de adrenalină au plonjat în nămeţii înalţi de peste 50 de centimetri şi, dând din mâini şi din picioare, au "înotat" în omătul afânat.
Isprăvile lor au fost filmate şi postate pe diverse reţele de socializare, unde au devenit virale.
Furtuna Jonas a dus la căderea unor cantități masive de zăpadă, pentru mai mult de 36 de ore din weekend, în mai multe state americane.
La New York, recordul grosimii stratului de zăpadă a fost bătut în Central Park cu 67 de centimetri într-o singură zi, în timp ce la Washington, pe aeroportul internațional Dulles, s-au înregistrat 56 de centimetri de zăpadă în 24 de ore.