Zece femei care au schimbat istoria omenirii prin intermediul inteligenţei, puterii şi a pasiunii lor
O mulţime de femei au schimbat cursul istoriei prin intermediul inteligenţei, puterii şi pasiunii lor. Mai jos puteţi afla câteva lucruri despre 10 dintre cele mai influente femei din istoria umanităţii conform Big Think, scrie descopera.ro.
1. Elisabeta I (1533-1603)
Una dintre cele mai puternice regine ale Angliei, care nu s-a căsătorit niciodată, fiind supranumită "Regina Virgină". Cu ajutorul inteligenţei sale, Elisabeta I a reuşit să învingă Armada spaniolă şi să conducă cu succes regatul din 1558 până în 1603, perioadă cunoscută ca ,,Era Elisabetană''. Ca monarh, ultima din dinastia Tudorilor, regina a încurajat schimbările culturale precum renascentismul şi transformarea Angliei într-o ţară protestantă.
2. Împărăteasa Wu Zetian (624-705)
Singura femeie împărăteasă a Chinei ce a trăit în timpul dinastiei Tang. În timpul domniei sale aceasta a extins imperiul chinez, a implementat reforme educaţionale şi a ajutat la prosperitatea economică.
De asemenea, era cunoscută ca protectoare a budismului. Desigur, a avut parte şi de detractorii săi care au acuzat-o de cruzime, în mare parte deoarece şi-a ucis fiica şi fiul din cauza unor intrigi politice.
3. Ecaterina a II-a (1729-1796)
Una dintre cele mai faimoase femei din istorie, născută în Polonia, fiind o prinţesă germană, a reuşit să conducă Rusia prin intermediul unui mariaj care a durat 34 de ani. Aceasta a continuat munca lui Petru I de modernizare a Rusiei. De asemenea, a reuşit să iasă învingătoare în urma a două războaie cu Imperiul Otoman, extinzând Rusia pe trei continente. A realizat reforme legislative şi a încheiat Revolta lui Pugaciov.
4. Hatshepsut (1508 î.Hr.-1458 î.Hr.)
Hatshepsut, fostă regină din timpul Egiptului antic, a fost considerată una dintre cele mai de succes conducătoare ale zonei. Aceasta a realizat planul de construcţie al unor clădiri majore şi a susţinut campanii militare în Nubia, Siria şi Levant.
5. Maria Tereza a Austriei (1717-1780)
Împărăteasă a Imperiului Habsburgic, a domnit timp de 40 de ani şi a controlat o mare parte a Europei, înclusiv Austria, Ungaria, Croaţia, Boemia şi o parte a Italiei. Împărăteasa a avut 16 copii care au devenit regi ai imperiului Roman şi regină a Franţei, regină a zonei Napoli şi Siciliei. Împărăteasa Maria Tereza este cunoscută pentru reformele sale în educaţie, infiinţarea Academiei de Ştiinţă şi Literatură din Bruxeles.
6. Împărăteasa Dowager Cixi (1835-1908)
Împărăteasa mamă şi regentă care a condus China timp de 47 de ani, din 1861 până în 1908. Aceasta a instaurat reforme tehnologice şi militare şi a revizuit corupţia birocratică.
7. Regina Victoria (1819-1901)
Regina Regatului Unit a domnit asupra unui imperiu britanic imens, care se întindea pe şase continente, timp de 63 de ani, fiind a doua cea mai lungă domnie din istoria ţării. Domnia sa a fost definitorie încât perioada a fost supranumită ,,Era Victoriană''.
În timpul domniei sale, a fost abolit sclavismul din toate coloniile britanice. De asemenea, a realizat reforme asupra condiţiilor de muncă şi a militat pentru schimbări politice, culturale şi militare.
8. Teodora (500-548)
Împărăteasă a imperiului Bizantin şi sfântă a Bisericii Ortodoxe Estice. Căsătorită cu împăratul Iustinian I, era cea mai mare confidentă a împăratului, utilizându-l pentru a-şi atinge scopurile personale. Aceasta a controlat afacerile externe şi a luptat pentru drepturile femeilor, îmbunătăţind procesul divorţului.
9. Margaret Thatcher (1925-2013)
Fostul prim-ministru al Marii Britanii între 1979 şi 1990, prima femeie care a deţinut această poziţie. Supranumită ,,Femeia de fier'' de către sovietici, aceasta a reuşit să obţină victoria împotriva Argentinei în 1982, în timpul războiului Malvinelor.
10. Indira Ghandi (1917-1984)
Prima şi singura femeie prim-ministru a Indiei, având patru mandate între anii 1966 şi 1984, când a fost asasinată de către bodyguard-ul său. A fost o figură politică puternică, dar şi controversată câştigând unul dintre războaiele împotriva Pakistanului, prin intermediul căruia a rezultat crearea Bangladeshului.
- Reforma pensiilor. Vârsta de pensionare va fi de 63 de ani, redusă de la 65 de ani
- Cancerul de col uterin poate fi prevenit! 15.000 de fete vor fi vaccinate împotriva virusului papiloma uman
- STUDIU: Pacienții internați care sunt tratați de medici de sex feminin au o rată mai mare de supraviețuire
- HOROSCOP: Top 3 zodii de femei super-frumoase. Arată perfect, de parcă ar fi îngeri pe Pământ
- Milioane de femei îi sorb din priviri. Topul celor mai stilaţi bărbaţi ai anului 2016
- Donald Trump a numit-o consilier prezidențial pe șefa campaniei sale, Kellyanne Conway