Zece MILIOANE de euro, furate dintr-o maşină pe un aeroport din Albania. Banii urmau să fie transportaţi la Viena
Mai mulţi indivizi înarmaţi au pătruns marţi pe o pistă a Aeroportului Internaţional „Maica Tereza” din Tirana şi au jefuit un vehicul care transporta o cantitate mare de bani ce urma să fie încărcată într-un avion ce urma să decoleze spre Viena, a anunţat poliţia, potrivit site-ului cotidianului The New York Post.
Poliţia albaneză a transmis că unul dintre suspecţi a fost ucis în cursul unui schimb de focuri cu forţele de securitate. Suspectul avea asupra sa o armă de asalt şi o grenadă.
Cel puţin alţi trei suspecţi au reuşit să scape şi sunt căutaţi de autorităţi, informează mediafax.
Nu este clar la cât se ridică valoarea pagubelor. Primele informaţii indicau că infractorii au furat aproximativ 2 milioane de euro, însă ulterior s-a vehiculat că suma furată ar fi chiar de cinci ori mai mare.
Sucursalele băncilor străine din Albania sunt nevoite să transporte cantităţi mari de numerar în afara ţării întrucât banca centrală de la Tirana nu acceptă depozite în monedă forte.
Astfel de transporturi de valori au mai fost atacate de mai multe ori în trecut. Poliţia a recuperat o parte din numerarul furat în urma ultimului jaf, banii fiind ascunşi în oale sub presiune.
În februarie 2017, un grup de infractori a fugit cu 3,2 milioane de euro în urma unui jaf similar.
În urma incidentului a fost anulat cursa ce urma să decoleze spre Viena.
ROMÂNIA - UE
- A scos 10 MILIOANE de dolari din bancă, doar ca să se uite la ei. Cunoaşte-l pe cel mai bogat AFRICAN (VIDEO)
- JAF NEOBIŞNUIT ÎN REGATUL UNIT. Un grup de hoţi au furat un bancomat cu un excavator (FOTO)
- Corina Fusu a confirmat unde au fost investiți banii oferiți de miliardarul George Soros
- Banca Mondială: Transferurile de bani către ţările sărace, la un nivel record