Zece milioane pentru primăriile Tânțăreni și Geamăna. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea infrastructurii satelor
Consiliul municipal a hotărât alocarea a 10 milioane de lei pentru primăriile Geamăna şi Ţânţăreni. Banii sunt oferiţi drept compensare pentru faptul că oamenii şi consilierii locali au acceptat redeschiderea poligonului de păstrare a deşeurilor. De asemeena resursele vor fi utilizate și pentru modernizarea infrastructurilor localităţilor.
Potrivit deciziei luate astăzi, primăria comunei Ţânţăreni va primi şase milioane de lei, iar în bugetul local al satului Geamăna vor ajunge patru milioane de lei. Anterior, municipalitatea a mai promis că va mai aloca şi 17,3 milioane de lei pentru renovarea staţiei de epurare şi 12 milioane de lei pentru lucrărilor de consolidare a digului poligonului. Iar pentru a acoperi unele cheltuieli, primăria a majorat tarifele de transport a deşeurilor. Amintim că autorităţile locale de la Ţânţăreni şi Geamăna au acceptat redeschiderea poligonului pe un termen de şase luni, care ar putea fi prelungit dacă condiţiile sunt respectate. Redeschiderea poligonului de la Ţânţăreni şi soluţionarea problemei deşeurilor din Capitală a fost posibilă după ce implicarea Executivului.